Păstrăm tradițiile populare românești, conservăm identitatea națională, menținem spiritul românesc prin întărirea legăturii dintre trecut și viitor. Costumele populare sunt esența tradiției populare românești, dovada meșteșugului, a răbdării, dar și a talentului maeștrilor populari din a căror mâini ies piese cu totul deosebite, apreciate atât la nivel național cât și la nivel internațional. Portul popular românesc impresionează prin complexitatea modelului, prin calitatea materialului, prin imaginea pe care o oferă asupra unei culturi vechi, încă vii în inima satelor din jurul Carpaților.
Povestea noastră alături de portul popular românesc a început în urmă cu 15 ani, când am inclus în fabrica noastră un mic atelier în care tradiția să fie la ea acasă. Am studiat cu atenție fiecare detaliu specific al modelelor tradiționale, am identificat specificul portului fiecărei regiuni, am apelat la meșteri pricepuți pentru a reuși să creăm costume populare autentice, o oglindă a tradițiilor pe care fiecare român ar trebui să le aibă la suflet.
Timpul și aprecierea din ce în ce mai pronunțată a artei populare românești, au determinat și dezvoltarea atelierului nostru. Astfel am fondat o secție specială de broderie cu peste 10 mașini de brodat destinate brodării pieselor componente ale costumelor populare. Pentru a păstra tradițiile și pentru a ne apropia cât mai mult de tehnicile tradiționale de lucru, după faza de brodare, costumele sunt asamblate manual. Arta populară românească iese din mâna țăranului, iar frumusețea ei constă în intervenția cât mai redusă a tehnologiei. Costumele pe care le creăm păstrează stilul tradițional atât prin model cât și prin modul de realizare pe care ne străduim să-l menținem cât mai apropiat de tehnicile de lucru populare.
Colaborăm cu ansambluri de muzică și dansuri populare care, prin spectacolele pe care susțin dau viață costumului popular, îl pun în valoare și îi etalează frumusețea în fața publicului larg. Ne face deosebită plăcere să lucrăm pentru păstrarea tradițiilor populare românești, de aceea acordăm o foarte mare atenție acestei activități în cadrul grupului Metropolis.